luni, 9 ianuarie 2012

Tenul mireselor

   Pentru un machiaj al tenului bine realizat, vei avea nevoie de doua nuante de fond de ten — una mai inchisa si una mai deschisa — pentru corectarea imperfectiunilor fetei. Amandoua trebuie sa fie apropiate culorii tenului tau, insa suficient de diferite incat sa genereze efecte de lumini si umbre. Nuanta de fond de ten mai inchisa se foloseste pentru a estompa defectele si a micsora unele zone ale fetei, iar cea mai deschisa e folosita pentru a da impresia de luminozitate si marire in alte portiuni. Afla mai multe detalii despre cum sa corectezi defectele fetei in articolul: Machiajul corector partea a III-a: Defectele fetei.
   Cele doua nuante de fond de ten trebuiesc foarte bine aplicate si estompate cu un buretel sau cu ajutorul buricelor degetelor, astfel incat sa armonizezi culorile perfect. Cel mai probabil, rochita ta va avea decolteu, asa ca va trebui sa acoperi si gatul si pieptul cu un strat subtire de fond de ten, pentru a nu se creea aspectul de masca. Pe piept poti aplica mai apoi o pudra usor sidefata.
   Pentru a creea o baza perfecta dupa ce ai uniformizat bine fondul de ten, foloseste un strat subtire de pudra dupa preferinte: pudra bronzanta, mata, translucida sau foarte putin sidefata. Aceasta va fi foarte utila toata seara, asa ca e indicat sa o iei la tine in poseta, si sa-ti mai pudrezi din cand in cand zonele lucioase pentru a iesi cat mai bine in fotografii (daca ai ales sa folosesti initial pudra sidefata, ia la tine o pudra mata).
   Pe pometi, in functie de forma lor, va trebui sa aplici un strat subtire de blush in nuante cat mai naturale (piersica, bronze, roz pal). Sunt foarte multe sanse sa rosesti natural, asa ca daca vei avea si fard de obraz din belsug, vei arata ca un clovn. Dupa ce tenul tau arata perfect, poti trece la urmatorul pas: fardarea ochilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu